Un bărbat din Ungheni explică în DETALII ce a făcut cu prietena sa într-o pădurice (VIDEO)
Un bărbat de 29 de ani, din Ungheni şi-a omorât prietena, după ce au consumat băuturi alcoolice împreună. Fapta a fost deconspirată de poliţişti, după ce aceştia au găsit osemintele cadavrului în apropierea unei staţii de deservire tehnică a locomotivelor din sectorul Botanica, la mijlocul lunii ianuarie.
În cadrul acţiunilor de urmărire penală, ucigaşul şi-ar fi recunoscut fapta, indicând chiar locul unde ar fi avut loc crima.
Conform informaţiilor, între victimă şi suspect s-ar fi iscat un conflict, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice. El i-ar fi aplicat câteva lovituri cu un cuţit de buzunar în regiunea gâtului, lăsând-o într-o fâşie forestieră de lângă calea ferată. Femeia avea 26 de ani şi era originară din Ialoveni.
Actualmente bănuitul este cercetat penal pentru omor şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 10 până la 15 ani.