Un bărbat l-a dat în judecată pe Zuckerberg pentru suspendarea contului de Facebook
Judecătoarea Lila Fuentes i-a citat pe reclamantul Juan Mejía, care este avocat, şi pe Mark Zuckerberg pentru o audiere prin teleconferinţă, ce urmează să se desfăşoare în data de 17 iunie 2022 prin intermediul platformei Google Meet, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Mejía susţine în plângerea lui că i-a fost încălcat dreptul la libertatea de exprimare şi că Facebook l-a privat timp de o lună de posibilitatea de a interacţiona, după distribuirea unor conţinuturi controversate şi cu veridicitate îndoielnică privind pandemia de COVID-19.
Într-un mesaj din 13 mai 2021, Mejía afirma că noul coronavirus care a provocat pandemia de COVID-19 a fost creat într-un laborator din China pentru a afecta economiile lumii şi că această ţară este responsabilă pentru moartea a milioane de oameni la nivel global.
Deşi teoriile conspiraţiei au fost întotdeauna respinse tranşant şi ferm de guvernul chinez, nu există încă date concludente despre originea coronavirusului, iar din 27 mai 2021 Facebook a încetat să mai interzică mesajele ce atribuiau debutul pandemiei unei erori umane comise într-un laborator.
Reţeaua de socializare creată de Mark Zuckerberg a luat această decizie după ce un raport al serviciilor secrete din Statele Unite informa despre spitalizarea mai multor cercetători de la Institutul de Virusologie din Wuhan (China), în noiembrie 2019.
Prin urmare, judecătoarea Fuentes a dispus citarea lui Mark Zuckerberg prin canale diplomatice şi i-a acordat un termen de zece zile pentru a prezenta în scris argumentele apărării sale.
Plângerea fusese iniţial respinsă de judecătoare, în iulie 2021, deoarece Mejía nu şi-a prezentat reclamaţia tradusă în limba engleză, dar a primit un termen pentru a redacta din nou documentul, care a fost până la urmă admis în instanţă pe 12 ianuarie 2022.