Un bărbat riscă ani de închisoare pentru că a furat un polizor şi maşină de înşurubat. Momentul, surprins de camerele VIDEO
Embed:
Un bărbat de 31 de ani din raionul Ceadîr-Lunga, a fost reținut de poliţişti pentru furt dintr-o gospodărie din Chişinău. Potrivit oamenilor legii, acesta a pătruns în curtea casei de pe strada Ioan Botezătorul, din sectorul Râșcani, de unde a sustras o mașină de înșurubat de model Makita, un polizor unghiular și alte bunuri materiale, în valoare de 3.800 de lei.
Acțiunile individului au fost surprinse de camerele de supraveghere. Bărbatul a fost găsit şi escortat la poliţie. În cadrul audierilor, el şi-a recunoscut vina.
Bărbatul este cercetat penal pentru furt şi riscă amendă de până la 67.500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii sau închisoare de până la 4 ani.