Un bărbat riscă să fie amendat cu mii de lei. Ce ilegalităţi a comis moldoveanul
Foto: publika.md
Vameşii au stopat, în ultimele 24 de ore, o tentativă de punere în liberă circulaţie a unui lot comercial de mărfuri de larg consum.
Potrivit angajaţilor vămii, pentru control a fost oprit un "Mercedes 0350", la volanul căruia se afla un moldovean. În urma verificării, vameşii au stabilit că în habitaclul vehiculului sunt ascunse mai multe mărfuri: anvelope "Michelin", oglinzi laterale pentru automobil, sisteme multimedia, aspirator, cazan de gaz, precum şi alte accesorii.
Mărfurile au fost supuse examinărilor de rigoare pentru a determina valoarea exactă a acestora, dar și verificarea sub aspectul contrafacerii.
În cazul în care va fi găsit vinovat, conducătorul auto riscă o amendă de 3.000 de lei, precum şi confiscarea mărfii.