Un bărbat şi-a împuşcat mortal sâmbătă 12 rude, într-un orăşel din sud-estul Iranului, a anunţat agenţia de stat IRNA, care citează autorităţi locale din provincia Kerman, transmite dpa.
Printre persoanele ucise se crede că ar fi tatăl şi fratele ucigaşului, precum şi mai mulţi copii.
IRNA a relatat că bărbatul, despre care se crede că ar avea în jur de 30 de ani, a intrat sâmbătă în mai multe locuinţe, înarmat cu un Kalaşnikov, şi a deschis focul împotriva rudelor sale.
Potrivit primelor informaţii, atacul a fost precedat de o ceartă, scrie Agerpres.ro.
Suspectul a fost ucis ulterior, într-un schimb de focuri cu poliţia.
Pe canalul de Telegram Publika, găsiți mai multe informații de ultima oră, imagini foto și video din Moldova, dar și din întreaga lume.