Un bărbat şi o femeie din Făleşti, reţinuţi de CNA după ce au cerut 17.500 de euro pentru a închide un dosar penal
Un bărbat și o femeie, originari din Fălești, au ajuns pe mâna ofițerilor și procurorilor anticorupție, după ce ar fi cerut și primit 17.500 de euro mită pentru a mușamaliza un dosar.
Potrivit datelor anchetei, cei doi ar fi pretins că au influență asupra magistraților din cadrul Judecătoriei Chișinău și că-i pot determina să emită o decizie neprivativă de libertate pe o cauză penală pornită pe escrocherie. Aceștia ar fi acționat în complicitate cu persoane neidentificate la această etapă a documentării.
Astfel, cei 17.500 de euro estorcați au fost transmiși sub controlul CNA în trei tranșe, ultima fiind de 15.000 de euro. Prin urmare, banii au fost găsiți în locuința închiriată de unul dintre suspecți, în timpul perchezițiilor.
În prezent, bărbatul și femeia se află în custodia CNA pentru 72 de ore. În privința lor urmează a fi decisă aplicarea măsurii preventive.
Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200.000 de lei.
Social