Un bărbat trăieşte fără 90% din creier şi merge la job în continuare. Medicii sunt şocaţi
Un bărbat din Franţa trăieşte o viaţă normală, în ciuda faptului că îi lipseşte 90% din creier. Noile descoperiri i-au făcut pe cercetători să regândească ce este, dintr-o perspectivă biologică, conştiinţa, scrie realitatea.net.
Prima dată, cazul a fost prezentat în revista The Lancet, în anul 2007. Cazul i-a pus pe gânduri pe cercetători pentru zeci de ani la rând.
Bărbatul avea 44 de ani în momentul publicării articolului. Deşi identitatea sa a fost păstrată secretă, cercetătorii au explicat cum şi-a trăit cea mai mare parte din viaţă fără să realizeze că majoritatea creierului său dispărea.
Iniţial, bărbatul a vizitat medicul pentru că simţea o slăbiciune în piciorul stâng, însă ecografia craniană a dezvăluit o problemă mai gravă. O mare parte din creierul său era umplută de lichid, având doar un strat subţire de ţesut al creierului, părţile interne fiind erodate aproape complet.
Cercetătorii consideră că o mare parte din creierul bărbatului a fost distrus treptat, de-a lungul a 30 de ani, condiţie cunoscută sub denumirea de hidrocefalie.
Bărbatul fusese diagnosticat cu această afecţiune când era copil şi a fost tratat cu un stent, însă la vârsta de 14 ani acesta a fost îndepărtat. De atunci, cea mai mare parte a creierului său a fost erodat.
Deşi i-a rămas o mică bucată din creier, bărbatul nu avea dizabilităţi mentale, IQ-ul său fiind de 75 de puncte. Acesta lucra ca funţionar public, era căsătorit şi avea doi copii, starea lui de sănătate fiind relativ bună.
În trecut conştiinţa a fost asociată cu unele părţi ale creierului, conform declaraţiilor cercetătorilor. Dacă aceste ipoteze ar fi fost corecte, francezul nu ar fi putut fi conştient, având în vedere că o mare parte din creier îi lipseşte.
"Orice teorie despre conştiinţă trebuie să poată explica de ce o persoană căreia îi lipseşte 90% din neuroni încă trăieşte şi are o viaţă normală'', a declarat Axel Cleeremans, psiholog cognitiv de la Universitatea Libre din Bruxelles, Belgia.
- Fenomenul deja-vu! Ce se întâmplă în creier când ai această senzaţie stranie
- Faci sau nu cancer de la telefonul mobil? Răspunsul oamenilor de știință, după 30 de ani de cercetări
- Pisoiul care este mereu MIRAT! Patrupedul are mii de fani pe reţelele de socializare
- Operație extrem de complicată la Chișinău. O fetiță cu tumoare pe creier, salvată de la moarte
- Avantajele mersului pe bicicletă pentru creier și sănătate
- Descoperire de proporţii legată de cancer: Timp de 60 de ani am crezut asta