Un bătrân a câștigat la loterie pentru că și-a uitat ochelarii de vedere acasă și nu a mai putut juca numerele favorite
Denis Fawsitt, un bărbat în vârstă de 80 de ani din Hatton, Marea Britanie, a câștigat 116.124 de lire sterline la loterie, echivalentul a circa 113.000 de euro, după ce și-a uitat ochelarii de vedere acasă și nu a mai putut juca numerele pe care le juca de obicei, scrie BBC, citat de digi24.ro.
Bătrânul obișnuia să pună datele de naștere ale membrilor familiei de fiecare dată când juca la EuroMillions. Luna trecută însă, Denis Fawsitt și-a uitat ochelarii de vedere acasă și a fost nevoit să joace numere aleatorii, folosind urna pusă la dispoziție de vânzătoare.
„Mi-am dat seama că mi-am uitat ochelarii și am încercat să-mi aleg numerele favorite, dar pur și simplu nu am putut”, a explicat octogenarul. „S-a dovedit a fi una dintre cele mai bune decizii ale mele”, a completat el.
„După cele întâmplate în agenție, aveam un sentiment tare amuzant că voi câștiga. I-am spus soției mele în acea seară că vom câștiga un premiu mare”, a afirmat bărbatul.
Și într-adevăr așa a și fost. El a câștigat 116.124 de lire sterline și a sărbătorit momentul alături de soția sa Ann, în vârstă de 79 de ani.
„Am fost șocat când am aflat vestea. Dacă nu aveam probleme cu spatele, aș fi dansat”, a spus Denis. Ann a adăugat: „El a băut puțin whisky, eu m-am desfătat cu un sherry”.
Cei doi spun că vor investi o parte din banii câștigați în casă, în grădină și într-un televizor nou, însă au planuri și pentru copii și nepoți : „Banii îi vor ajuta mai mult pe ei decât pe noi”.