Un bebeluș a decedat după ce a căzut din mașină (FOTO)
Un copil de 9 luni și mama lui au căzut dintr-o mașină condusă de un șofer beat. Micuțul a murit.
Oamenii legii au stabilit că ambii părinți erau în stare de ebrietate avansată.
Potrivit poliției, în jurul orei 14:00, dintr-o Dacia Logan, care se deplasa pe o stradă din satul Bălceana și era condusă de un bărbat de 45 de ani, în circumstanțe necunoscute a căzut soția acestuia de 40 de ani care avea în brațe copilul lor de doar 9 luni.
Bărbatul a fugit de la fața locului, informează poliția.
Femeia și copilul au fost transportați la Spitalul raional Hîncești. Starea mamei este satisfăcătoare, iar bebelușul în urma traumelor primite a decedat.
Polițiștii au depistat șoferul la domiciliul acestuia din același sat. Fiind supus testării alcoolscopice, s-a stabilit o concentrație de 1,11 mg/l alcool în aerul expirat.