Un bebeluș de 11 luni, cât pe ce să se înece în lacul din parcul din sectorul Râșcani, după ce căruciorul în care se afla a ajuns în apă
La un pas de nenorocire. Un copil de doar 11 luni era cât pe ce să se înece în lacul parcului „Boris Glavan” din sectorul Râșcani al Capitalei. Cazul a fost înregistrat ieri. Din fericire, copilul a fost salvat de salvamarii Stației de salvare Nr.7 din municipiul Chișinău.
Potrivit informațiilor IGSU, copilul a rămas sub supravegherea fraților și a surorii sale de 11 ani, în timp ce mama lor s-a retras pentru câteva clipe în camera de baie. Într-un moment, copiii mai mari și-au sustras atenția de la căruciorul în care se afla bebelușul, acesta a alunecat spre bazinului acvatic. Căruciorul s-a răsturnat și a căzut în apă, la o distanță de 4 metri de la mal. Salvamarii au intervenit imediat și în mai puțin de 20 de secunde au extras copilul la suprafață în stare inconștientă. Aceștia au efectuat manevrele de resuscitare, apoi bebelușul a fost preluat, în stare conștientă, de o echipă de medici și a fost transportat la spital.
Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite de organele responsabile.
În acest context, IGSU îndeamnă adulții să-și monitorizeze strict copiii și să nu-i lase de unii singuri sau în supravegherea altor minori.
În situații de risc oamenii sunt rugați să apeleze Serviciul 112.