Un bebeluş de 5 luni, UCIS în bătaie de părinţi. Copilul era strivit, de parcă ar fi suferit un accident rutier
Eli Cox, un bebeluș în vârstă de 5 luni din Irlanda și-a găsit sfârșitul în brațele părinților lui. Părinții și-au torturat și ucis copilul, pe fondul consumului de droguri, iar cei doi riscă acum ani grei de pușcarie, potrivit irishmirror.ie
Cazul a devenit șocant pentru autorități, din cauza cruzimii cu care cei doi și-au torturat bebelușul.
Peste 28 de răni au fost găsite pe trupul mic al copilului, dar și mai multe fracturi la nivelul gâtului, coloanei și al brațul drept. De asemenea, la necropsie, s-au găsit și urme de amfetamină în părul micuțului.
Medicii legiști cu greu au putut analiză trupul neînsuflețit al micuțului și spun că nu au mai văzut niciodată un asemenea caz de violentă domestica infantilă. Copilul arată de parcă ar fi fost implicat într-un accident rutier, iar trupul lui fragil, sfârtecat aproape în totalitate, scrie wowbiz.ro.
Nimeni nu își poate imagina ce anume a determinat o asemenea cruzime din partea celor doi părinți iresponsabili, însă autoritățile sunt de părere că micuțul a fost chinuit în timp ce părinții se aflau sub influența narcoticelor.