Un biciclist a murit după ce a fost lovit de un tren de mare viteză (IMAGINI TERIFIANTE)
Un biciclist a murit după ce a fost lovit de un tren de mare viteză în statul american Florida. Este al doilea accident mortal de pe linia feroviară după introducerea noii garnituri sâmbăta trecută.
Potrivit poliţiei, în ambele cazuri, barierele erau lăsate, iar victimele au încercat să treacă înainte de venirea garniturii. Linia a fost inaugurată săptămâna trecută pentru a scurta călătoria de la Fort Lauderdale la West Palm Beach.
Trenul Brightline este deţinut de o companie specializată în transportul feroviar de marfă şi foloseşte aceeaşi linie ferată pe care circulă şi marfarele, a căror viteză este mult mai mică.
După ultimul accident, autorităţile au făcut apel la pietoni, biciclişti şi şoferi să respecte regulile de circulaţie şi să nu mai traverseze calea ferată dacă barierele sunt lăsate, indiferent dacă trece un marfar sau un tren de mare viteză. Traseul Brithline va fi extins în viitorul apropiat până la Miami.