Un biciclist britanic a doborât recordul mondial pentru cea mai rapidă traversare a planetei pe bicicletă
Un biciclist britanic, practicant al ciclismului de anduranță, a doborât recordul mondial pentru cea mai rapidă traversare a planetei pe bicicletă, parcurgând 29.000 de kilometri în mai puțin de 80 de zile, informează luni Reuters.

Accidentul în care a fost implicat în Rusia, în cea de-a noua zi, în urma căruia și-a spart un dinte și și-a accidentat cotul, aproape că l-a făcut să renunțe la cursa care, spune ciclistul, l-a transportat într-o stare ''mentală profundă'', așa cum nu a mai trăit înainte.
''E vorba despre privarea de somn. După săptămâni și săptămâni, în mintea ta se dă o bătălie teribilă. Trebuie să hotărăști că nu te vei opri niciodată'', a spus acesta.
Călătoria a durat 78 de zile, 14 ore și 40 de minute. Recordul anterior era deținut de neozeelandezul Andrew Nicholson, care a reușit să termine traseul în 123 de zile.
Un reprezentat al Guinness World Record i-a înmânat biciclistului două certificate pentru omologarea celor două recorduri mondiale: unul pentru completarea traseului în jurul lumii, un altul pentru cea mai mare distanță parcursă pe bicicletă într-o singură lună, agerpres.ro