Un borcan de miere pentru fiecare carte citită. IDEEA INEDITĂ a unui cuplu din Rezina, care vrea să promoveze cititul
Lectura poate fi dulce. Acest lucru vrea să îl demonstreze un cuplu din raionul Rezina, care oferă oamenilor din satul lor câte un borcan de miere pentru fiecare carte citită. Soţii Pantaz sunt apicultori şi au decis să promoveze cititul prin această metodă inedită.
Acum câteva luni, Doina şi Mihail munceau în Marea Britanie, dar într-un moment de cotitură, o carte le-a schimbat viaţa.
"De fapt noi ne-am dus în Marea Britanie ca să adunăm bani pentru căsuţa noastră, însă cartea asta ne-a întors creerii pe dos sau de fapt pe faţă pentru că la noi erau pe dos şi am decis să nu îngropăm banii în pereţi, ci să-i investim într-o afacere, punem banii la lucru", a explicat Doina Pantaz, apicultor.
Pentru a beneficia de cadoul în valoare de 90 de lei, localnicii din Meşeni trebuie să relateze cu lux de amănunte conţinutul unei cărţi.
Primii beneficiari au fost copii din sat, care sunt şi cei mai înrăiţi cititori:
"Iniţiativa lor este foarte bună pentru că ne ajută să lecturăm încă mai mult, să aflăm alte cărţi, alte poveşti, mai interesante. - Câte cărţi ai citit vara asta? - Multe..".
"Foarte interesant, eu cred dacă toţi copii o să câştige câte un borcan de miere o să fie foarte bine, fiecare copil va deveni mai înţelept".
De asemenea, cei doi soţi vor oferi trei burse de câte 100 de lei lunar pentru cei mai buni elevi din sat.
"În sat copii întotdeauna sunt implicaţi în treburile din gospodărie, în treburile de pe deal şi acuş vine poama, culesul poama, strânsul porumbului de pe deal şi copii lipsesc de la şcoală. Şi prin bursele astea vor fi şi părinţii un pic mai responsabili. Se vor gândi dacă vor lăsa copilul să înveţe în primul rând, după aia dacă are le timp liber să-i ajute prin ogradă, atunci o să aducă şi el un ban în casă", a declarat Doina Pantaz, apicultor.
Pe lângă campanie, soţii şi-au luat angajamentul să asigure cu strictul necesar elevii din familii social vulnerabile din sat.
"Puţin spus exemplu, ei sunt argintul viu al localităţii Meşeni. Vă zic, Doina are un bagaj mare de idei care de multe ori zic stai mai încet să începem de la mic să le valorifică", a subliniat Efim Mardari, primarul satului Meşeni.
Cuplul are planuri mari pentru viitor. "Vrem să mai procurăm nişte terenuri prin împrejurime, să mai deschidem câteva mici prisăci, după care am vrea să avem linia noastră de împachetare, să ajungem peste hotare."
Un kilogram de miere costă între 50 şi 90 de lei.
- O NOUĂ ŞANSĂ LA VIAŢĂ. O femeie din Rezina, salvată datorită unui transplant de ficat
- Terapie cu zumzet de albine. Afacerea de succes a unui cuplu din raionul Donduşeni, care şi-a deschis o agropensiune
- Misiune dificilă pentru poliţia de la Rezina. Primarul din Mateuţi şi un consilier local s-ar fi bătut