Un britanic a parcurs 401 maratoane în tot atâtea zile. Motivul este unul DEMN DE URMAT
Un bărbat din Marea Britanie, în vârstă de 34 de ani, a încheiat, miercuri, în orașul său natal Bristol, o aventură incredibilă: 401 maratoane în 401 zile. Ben Smith și-a început periplul la 1 septembrie 2015, iar după ce a alergat aproape 17.000 de kilometri, a trecut linia de sosire în uralele celor care l-au susținut în această perioadă, scrie agerpres.ro cu referire la BBC.
Evenimentul britanicului, intitulat ''The 401 Challenge'', a fost unul caritabil, în scopul strângerii de fonduri pentru două fundații care desfășoară campanii anti-bullying (împotriva intimidării copiilor).
''Eu am fost intimidat timp de opt ani la școală. Mi-a afectat încrederea și stima de sine și acest lucru m-a făcut să încerc să mă sinucid când aveam 18 ani. Obiectivul principal al cursei "The 401 Challenge" a fost să implic cât mai mulți oameni posibil și să creez oportunități pentru copii, tineri și adulți de a discuta despre subiecte dificile precum intimidare și sexualitate'', a declarat Smith.
După ultima cursă, acesta a declarat că urmează o perioadă de recuperare, ce va presupune o lună de semimaratoane și încă două luni de alergări zilnice de zece kilometri și respectiv de cinci kilometri.
Vizibil emoționat, Smith a mulțumit suporterilor, părinților și echipei sale pentru susținere.
''Cred că sunt puțin șocat. Nu-mi vine să cred că am reușit asta'', a spus el.
Circa 360 de alergători l-au însoțit pe Ben Smith în timpul celui de-al 401-lea maraton, de la Bristol la Portishead și înapoi.
Britanicul a alergat 284 de maratoane consecutive în 284 de zile, apoi s-a confruntat cu o hernie ombilicală, în iunie, care l-a forțat să se oprească, timp de zece zile, înainte de a continua.
Ben Smith a reușit să își atingă ținta propusă, de a strânge cei 250.000 de lire și chiar a depășit această sumă.