Angajații IGSU au fost solicitați pentru a interveni la lichidarea consecințelor unui accident produs pe traseul R6 Leușeni – Chișinău.
Potrivit primelor informații un camion a derapat de pe traseu, s-a inversat, iar substanța din interiorul cisternei s-a scurs pe carosabil.
Pompierii ajunși la destinație au stabilit că în urma accidentului din cisterna avariată se scurgea alcool. În urma situației produse nu au fost raportate victime.
Pompierii au reușit să oprească scurgerea, și să prevină producerea arderii. Echipele de intervenție au evacuat substanța care se scurgea, prevenind producerea unei situații de risc.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore angajații IGSU au intervenit în 60 situații de risc.