Un camion încărcat cu porumb a fost cuprins de flăcări, luni, 20 iunie, pe un drum din apropierea localității Taraclia, raionul Căușeni.
Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, la locul incidentului au intervenit două echipaje de salvatori.
Din fericire, nu au fost raportate victime.
Cauzele izbucnirii flăcărilor urmează a fi stabilite de specialiști.