Un câştigător al Turului Italiei a fost suspendat pe viaţă din ciclism
Este oficial! Italianul Danilo Di Luca a fost suspendat pe viaţă din ciclism! Decizia a fost luată de către o instanţă a Comitetului Olimpic Italian. Sancţiunea vine ca urmare a unui test anti-doping din luna aprilie, la care rutierul a fost depistat pozitiv. Suspendarea pe viaţă a fost aplicată pentru faptul că acesta este al treilea caz de dopaj în care a fost implicat Di Luca.
Sancţiunea faţă de Danilo Di Luca a intrat deja în vigoare, iar prima zi de suspendare a fost stabilită - 24 mai 2013. Mai mult ca atât, toate rezultatele ciclistului obţinute din 29 aprilie până în prezent au fost anulate. Italianul a fost depistat pozitiv cu eritropoietină la un control care a avut loc cu doar cinci zile înainte Turului Italiei.
Suspendarea pe viaţă vine după ce Di Luca a mai avut două pedepse. În 2007, acesta a fost implicat în ancheta "Oil for drugs", care l-a avut ca principal acuzat pe doctorul Carlo Santuccione. Iar în 2009, ciclistul s-a mai ales cu o suspendare pe nouă luni, după ce a fost depistat pozitiv, la fel, cu eritropoietină.
De-a lungul carierei, Danilo Di Luca a câştigat Turul Italiei, în 2007, Turul Lombardiei, în 2001, şi clasica Liege-Bastogne-Liege, la fel în 2007. În luna septembrie, Di Luca, în vârstă de 37 de ani, a vizitat Moldova pentru a pune la punct producerea unui model de biciclete. De câţiva ani, acesta se ocupă de fabricarea bicicletelor şi în ţara sa natală.