Un ceas special, salvarea unor bătrâni bolnavi din Timişoara. Cum şi în ce cazuri funcționează dispozitivul
Un ceas special este salvarea unor bătrâni bolnavi din Timişoara. Acesta are un buton, care la necesitate poate fi apăsat, iar asistentul social ia legătura cu pacientul şi îi trimite imediat o ambulanţă la domiciliu.
De acest ajutor beneficiază doar vârstnicii care locuiesc singuri. Ceilalţi beneficiari plătesc un abonament lunar pentru acest serviciu.
"Persoanele vârstnice au, în general, foarte multe afecţiuni medicale asociate. La orice semn, care iese din starea obişnuitului este important ca ei să se adreseze dispeceratului", a menţionat Mariana Lungulescu, medic din România.
Kitul oferit de autorităţile locale constă din această brăţară cu buton, dar şi un telefon, în care este instalată o aplicaţie specială.
"Am început cu un număr de şase beneficiari. Sunt primele cazuri la care am întocmit documentaţi şi pe care am testat echipamentele, am văzut cum funcţionează. Până la sfârşitul anului ne gândim să ajungem până la 60 de beneficiari", a precizat Ana-Maria Lupea, asistent social din Timişoara.
În România sunt aproximativ un milion şi jumătate de vârstnici care locuiesc singuri.
- Pentru o viață activă la orice vârstă! 11 bătrâni din toată ţara au primit diplome de onoare şi premii din partea Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale
- Ziua Internațională a Persoanelor în Etate: Surpriza tinerilor democraţi pentru mai mulţi vârstnici (VIDEO)
- O tânără de 19 ani a rămas blocată timp de 12 ore în baie fără hrană și telefon. Cum a fost salvată