Un celebru jurnalist s-a retras de la TV. Patru preşedinţi l-au felicitat cu umor (VIDEO)
Celebrul om de televiziune David Letterman şi-a luat adio de la emisiunea "Late Night" de la CBS. El s-a retras de pe micile ecrane, după o carieră de 33 de ani.
Ultima ediţie a fost cu adevărat memorabilă. Foştii preşedinţi americani Gerald Ford, George Bush, George W. Bush, Bill Clinton şi Barack Obama şi-au exprimat recunoştinţa faţă de munca depusă de jurnalist.
"Marele nostru coşmar naţional s-a încheiat. David Letterman se pensionează", a spus pe rând preşedinţii.
La ultima ediţie a emisiunii au fost prezente mai multe celebrităţi, inclusiv Bill Murray, Tina Fey, Chris Rock, Jim Carrey, Jerry Seinfeld şi Alec Baldwin. Ei au moderat o rubrică, intitulată "10 lucruri pe care am vrut să i le spun lui Dave".
"Sincer vorbind, Dave, am fost de părere, întotdeauna, că eşti un actor cam depăşit", a zis actorul Jim Carrey.
Trupa Foo Fighters i-a dedicat piesa "Everlong". Momentul a fost cu adevărat memorabil, iar publicul nu şi-a putut stăpâni emoţiile.