Un centru medical a transportat un rinichi gata de transplant cu ajutorul unei drone
Centrul Medical al Universităţii din Maryland (UMMC), SUA, a realizat primul transport al unui rinichi gata de transplant cu ajutorul unei drone.
Drona a fost construită special pentru a monitoriza organul în timp real, în aer. Aceasta a trimis pe tot parcursul zborului efectuat în data de 19 aprilie informaţii către personalul aflat la sol.
Beneficiara transplantului a fost o femeie de 44 de ani din Baltimore, care se afla în tratament cu dializă în ultimii 8 ani. Doctorii cred că folosirea dronelor pentru transportul organelor ar putea fi o metodă mai eficientă şi mai puţin costisitoare decât cele folosite la momentul actual.
”Există o discrepanţă regretabilă între numărul persoanelor de pe listele de transplanturi de organe şi numărul total al organelor transplantabile” a notat Joseph Scalea, liderul proiectului, într-un comunicat publicat de UMMC.
Drona a fost testată anterior, fiind folosită pentru a transporta diferite provizii medicale, dar şi un rinichi uman sănătos, însă neviabil, scrie USA Today.
Dronele încep să fie din ce în ce mai folosite în diverse ramuri ale industriilor. Recent, Google a lansat un serviciu de livrare cu acestea în capitala Australiei, iar Amazon continuă să lucreze la integrarea lor în propriul său serviciu de livrare, scrie adevarul.ro