Un cetăţean german este judecat în Turcia pentru insulte aduse pe Facebook preşedintelui Erdogan
foto: publika.md
Un cetăţean german, care a fost arestat în timpul vacanţei sale în Turcia, va fi judecat joi pentru presupuse insulte aduse preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, scrie agerpres.ro.
Bărbatul, provenit din oraşul german Braunschweig, este acuzat că l-a insultat pe Erdogan pe Facebook în 2014 şi 2015. Numit Huseyin M., în conformitate cu legile germane de confidenţialitate, bărbatul neagă că ar fi autorul postărilor critice de pe Facebook şi susţine că i-ar fi fost spart contul de pe reţeaua socială.
La momentul posturilor în 2014, Erdogan deţinea încă funcţia de premier, motiv pentru care bărbatul este acuzat de 'insultarea unui oficial public' în unul din cazuri şi de 'insultarea preşedintelui' în altul.
Dacă va fi găsit vinovat, el ar putea fi condamnat până la şase ani de închisoare.
Consulul Germaniei în Turcia va fi şi el prezent la proces, care este programat să înceapă joi după-amiază.
Înainte de proces, avocatul lui Huseyin M. s-a plâns de condiţiile în care clientul său a fost reţinut, spunând că acesta se află într-o celulă supraaglomerată.
'Deţinuţii dorm pe jos. Clientul meu nu are nici măcar o pernă', a spus avocatul.

- Lidera opoziţiei din Peru, Keiko Fujimori a fost arestată. Care este motivul
- Un diplomat iranian a fost extrădat în Belgia: Teheranul îl convoacă pe ambasadorul german
- Un bărbat din SUA a fost arestat pentru pregătirea unui atentat cu bombă în ziua alegerilor din noiembrie
- Fotbaliștii din Rusia care au bătut un deputat au fost arestați