Un cetăţean român i-a lăsat muţi de uimire pe italieni: Ion, mulţumim din suflet (FOTO)
Un român, pe nume Ion, a lăsat mută de uimire şi apreciere comunitatea din Olvieri, după ce s-a apucat să aranjeze un parc din localitate, fără să ceară vreun ban pentru efortul său. Pe pagina de Facebook a localităţii a apărut un mesaj de mulţumire, iar comentariile sunt pline de mesaje frumoase şi laude la adresa românului.
Autorităţile povestesc despre faptul că Ion pur şi simplu a venit la primărie şi a spus că este şomer, are foarte mult timp liber, însă ar vrea să facă ceva pentru comunitate. El a întrebat dacă se poate ocupa de aranjamentele florale dintr-un parc din localitate şi a primit permisiunea să o facă.
"Dacă în aceste zile vei vedea un bărbat în parc, pe care nu-l cunoşti, care lucrează printre printre jocuri și copii, nu-ți face griji. Este un prieten", transmit autorităţile din Olvieri.
Oamenii au propus imediat ca Ion să poată primi cetățenia italiană, după o examinare care să-i evalueze cunoştinţele cerute de lege şi să primească ajutor în acest sens.