Un chef mexican a preparat un "taco" exotic de 25.000 de dolari care încă nu și-a găsit client
"Taco" este o specialitate mexicană destul de banală care se mănâncă de multe ori în picioare la colț de stradă. Însă Licerio, chef la hotelul Grand Velas, din stațiunea balneară de lux Los Cabos (nord-vestul țării), a decis să spargă monotonia acestui preparat popular, notează Agerpres.
Chef Licerio Alcala a preparat un taco cu ingrediente exotice precum homar, caviar, trufe și foițe de aur, în valoare de 25.000 de dolari, care încă nu și-a găsit client.
"Atunci le explic tehnica și armonia pe care o conferim acestei delicatese care își merită prețul", a declarat el pentru AFP.
Ingredientele acestui "taco" sunt carne de homar, de vită kobe, caviar Beluga, trufe negre și albe, servite pe o "tortilla" din făină de porumb care conține foițe de aur de 24 de carate. Totul este asezonat cu un sos pe bază de chile morita și cafea de zibeta din Asia, cea mai scumpă din lume produsă din boabele digerate de acest mamifer asiatic.
Totuși la o săptămână după ce a trecut delicatesa în meniul restaurantului, acest taco încă nu și-a găsit un client, mărturisește el.
Au fost însă mulți care și-au manifestat interesul pentru această specialitate, mai ales turiștii americani, cunoscuți pentru gusturile lor "extreme".
Să comanzi însă cel mai scump taco din istoria gastronomiei nu este o formalitate. Este nevoie în prealabil de un avans de 12.500 de dolari care se plătește la hotel. Apoi clientul va decide unde va servi preparatul, în suita prezidențială, în mijlocul deșertului sau, de exemplu, în timpul unei cereri în căsătorie.
"Ne adaptăm dorințelor clientului", a explicat Licerio.
Pentru cei care doresc să încerce acest prețios taco, chef Licerio propune și o băutură pe măsură: tequila "Pasion Azteca Platinum", al cărei preț poate ajunge la 150.000 de dolari sticla.