Un chirurg de la Spitalul de Urgenţă, REŢINUT de ofiţerii CNA. A cerut 13.000 de lei de la o femeie bătută de concubin
Un chirurg din cadrul Secţiei chirurgie oro-maxilo-facială a Institutului de Medicină Urgentă a fost reţinut în flagrant de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie. Medicul este bănuit că a pretins 13.000 de lei de la o pacientă pentru o intervenţie chirurgicală.
Denunţătoarea a ajuns la spital cu multiple traumatisme, după ce a fost maltratată de concubin. Astfel, pacienta a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă pentru care a plătit în casa spitalului. Ulterior, femeii i s-a mai cerut încă 10.000 de lei pentru "urgentarea operaţiei".
Mai mult, chirurgul i-ar mai fi cerut încă 3.000 de lei după intervenţia chirurgicală. Femeia s-a adresat la CNA, iar astăzi ofiţerii şi procurorii au documentat transmiterea celei de-a doua tranşe şi au prins medicul în flagrant.
Chirurgul a fost escortat la Centrul Naţional Anticorupţie, unde este audiat de ofiţerii de urmărire penală. Femeia (chirurgul) a predat banii primiţi şi şi-a recunoscut vina.
Pe numele ei a fost iniţiată o urmărire penală, iar dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă puşcărie, amendă şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe o perioadă determinată de timp.
- Inspector operativ al Brigăzii cu Destinație specială "Fulger" a fost reținut de ofițerii CNA pentru mită de 1.200 de euro
- Avocat REŢINUT PENTRU MITĂ de ofiţerţerii CNA. A cerut 3000 de euro pentru închiderea unui dosar penal
- Un fost şef al IP Străşeni, reţinut cu mită. Banii au fost ceruți pentru a muşamaliza un dosar