Un chirurg plastician a fost asasinat la Kiev (VIDEO)
Un chirurg a fost asasinat în noaptea de duminică, 2 februarie curent, pe o stradă din capitala Ucrainei, orașul Kiev.
Momentul în care medicul este împușcat în spate de un asasin a fost surprins de o cameră de supraveghere, iar imaginile au fost făcute publice pe o rețea de socializare.
Potrivit oamenilor legii, este vorba despre un cunoscut plastician din orașul Donețk, Andrey Sotnik, în vârstă de 43 de ani.
Acesta a fost ucis în apropierea unui bloc de locuințe unde închiria un apartament.
În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum atacatorul își urmărește victima, iar apoi o împușcă din spate.
Medicul încearcă să fugă, însă cade jos, iar ucigașul a mai efectuat o împușcătură în spate și fuge de la fața locului.
În prezent acesta este căutat de colaboratorii organelor de drept.