Un comisar european este ÎNGRIJORAT că viitorul UE este ameninţat de populism şi extindere
Comisarul european pentru societate și economie digitală, Gunther Oettinger, și-a exprimat temerea, pentru prima dată, în legătură cu "o dezagregare" a Uniunii Europene (UE) îndeosebi la presiunea populismelor, opinie exprimată într-un interviu publicat miercuri în cotidianul Bild.
"UE a învățat să surmonteze crizele, dar numărul țărilor care au guverne instabile sau populiste crește. Aceasta mă îngrijorează și simt pentru prima dată un pericol serios de dezagregare a UE'', a declarat comisarul.
Oettinger, care este membru al Uniunii Creștin-Democrate (CDU, conservatoare), partidul cancelarului Angela Merkel, a recunoscut că extinderea UE către țări din Europa de Est după căderea Cortinei de Fier s-a derulat "foarte repede" și nu favorizează în prezent "capacitatea de a acționa" a Europei, în timp ce europenii se sfâșie în legătură cu atitudinea ce trebuie adoptată față de imigranții care sosesc pe continent.
Potrivit Agerpres.