Un complex uriaş, care va crea 200.000 de locuri de muncă, va fi construit în vestul Europei
Grupul american Las Vegas Sands, al miliardarului Sheldon Adelson, a confirmat că va construi un complex uriaş de cazinouri în apropiere de Madrid, la şase ani după anunţarea proiectului care la finalizare va reuni 200.000 de locuri de muncă, scrie Mediafax.ro.
Complexul va fi construit la Alcorcon, la 15 kilometri sud-vest de Madrid, pe o suprafaţă de 750 de hectare, a declarat şeful guvernului regional, Ignacio Gonzalez, într-o conferinţă de presă. Gonzalez speră ca lucrările de construcţie să debuteze înainte de sfârşitul acestui an.
Proiectul va fi realizat în trei etape, iar prima va fi finanţată de Las Vegas Sands în proporţie de 35%, din cele 6,8 miliarde de euro necesare. O licitaţie de oferte va fi lansată în luna aprilie.
Proiectul este susţinut puternic de Partidul Popular de dreapta, aflat la putere în Spania şi în regiunea Madrid, şi de organizaţiile patronale, dar este criticat de opoziţia de stânga şi de mai multe asociaţii din cauza "opacităţii" sale. Oponenţii proiectului afirmă că este o escrocherie şi denunţă modificarea legislaţiei care creează, în opinia lor, "un paradis fiscal" favorabil spălării banilor.
- Un bărbat, în vârstă de 100 de ani, a revenit la muncă pentru că se plictisea acasă
- Incidente la Strasbourg: O persoană a fost rănită, iar alta a fost reţinută în urma protestelor în masă
- Ronaldo, surprins de colegi. Super-starul formaţiei Real Madrid a primit un tort în culorile steagului Portugaliei