Un consilier al fostului premier libanez Saad Hariri a fost ucis în urma unui atentat la Beirut
Un consilier al fostului premier Saad Hariri a fost ucis vineri la Beirut, în urma unui atentat cu maşină-capcană, potrivit unei agenţii libaneze de presă citate de mediafax.ro. În urma deflagraţiei cel puţin şase oameni au murit şi altele peste 70 au fost rănite.
Anterior, o explozie puternică a avut loc în centrul oraşului Beirut, iar o coloană de fum negru era vizibilă deasupra capitalei libaneze, au constat jurnalişti AFP.
Televiziunile au prezentat imagini în care apare un fum gros, în centrul oraşului, în apropiere de Serai, sediul premierului.
Imagini difuzate de către postul local Future TV au prezentat mai multe maşini şi corprui în flăcări pe străzi. Ambulanţe se aflau la faţa locului pentru a-i ajuta pe răniţi. Starada era acoprită cu moloz.
Presa locală scrie că este vorba despre un atac terorist, comis cu o maşină-capcană. Deocamdată, atentatul nu a fost revendicat. Un val de atacuri s-au produs în ultimele luni în Liban, pe fondul creşterii tensiunilor din cauza războiului civil din statul vecin, Siria. Insurgenţii musulmani sunniţi din această ţară şi-au unit forţele cu rebelii sirieni, unii dintre ei afiliaţi organizaţiei teroriste Al-Qaeda. La rândul său, regimul de la Damasc a primit sprijin de la mişcarea şiită Hezbollah.