Un copil de 13 ani a căzut în gol de la 8 metri înălțime
Un copil de 13 ani de la Școala Gimnazială Mihai Eminescu din orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud a trecut prin clipe de groază în timp ce se afla la școală. Copilul a căzut de la o înălțime de aproximativ 8 metri. Acesta a fost găsit de echipajele medicale cu funcții vitale, dar în stare gravă, iar în sprijin a fost solicitat un elicopter SMURD, scrie realitatea.net.
Potrivit primelor informații transmise de Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, copilul ar fi căzut prin balustrada scărilor, de la o înălțime de circa 8 metri, aproximativ etajul II. ”Copilul este cu funcții vitale, dar cu traumatism cranian, este confuz și somnolent”, a precizat managerul SAJ Bistrița-Năsăud, dr. Annabella Muzsi, pentru Realitatea de Bistrița.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, autospeciale atât din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, cât și din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, iar dată fiind starea copilului, medicii au decis solicitarea unui elicopter SMURD. Acesta este așteptat să sosească din clipă în clipă pe stadionul din orașul Năsăud, urmând ca victima să fie transferată la un centru de traumă fie din județul Mureș, fie din Cluj.
Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a fost informat despre acest caz, iar potrivit inspectorului general Camelia Tabără, este vorba despre un băiat care s-ar fi urcat pe balustrada de protecție și ar fi căzut de la etajul al doilea al unității de învățământ. ”M-a sunat doamna director și mi-a spus. Un copil, în pauză, s-a urcat pe balustradă și s-a dezchilibrat și a căzut de la etajul al II-lea. Au sunat SMURD-ul și acum se derulează o anchetă internă pentru a vedea unde era profesorul de serviciu, să vadă care este starea copilului”, a declarat Camelia Tabără.
În acest caz a fost sesizat și Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, care a început o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul. Se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.