Un copil de 3 ani a strivit un bărbat sub maşină după ce ar fi eliberat frâna de mână
Un copil de trei ani a ucis, accidental, un bărbat în vârstă de 50 de ani. Tragedia s-a petrecut în vestul Germaniei, în apropierea oraşului Dusseldorf. Conform poliţiei şi pompierilor, accidentul s-a produs după ce un micuțul ar fi eliberat accidental frâna de mână a unei mașini parcate.
Iniţial, cei doi copii, care se aflau în vehicul, doi fraţi de 3 şi respectiv 6 ani, erau prinşi în centuri pe scaunele speciale amplasate pe bancheta din spate a vehiculului ce aparţine tatălui lor, în vârstă de 45 de ani.
La un moment dat tatăl a parcat maşina şi a ieşit să vorbească cu alţi doi bărbaţi, printre care şi victima de 50 de ani. Cei doi copii şi-au desfăcut centurile, iar copilul de 6 ani a coborât din maşină, în timp ce copilul de 3 ani a trecut pe scaunul şoferului, de unde ar fi eliberat frâna de mână.
Cei trei bărbaţi au încercat să oprească maşina care s-a pus în mişcare, însă bărbatul în vârstă de 50 de ani a sfârşit sub roţile din spate ale maşinii, potrivit DPA, citată de Agerpres.
Pompierii au intervenit ridicând vehiculul cu ajutorul unor perne de aer pentru a-l elibera pe bărbatul blocat. După mai multe încercări de resuscitare, acesta a fost declarat mort.