"Un copil trebuie crescut într-o familie completă". Manifestare dedicată Zilei Familiei la Chişinău
Aproape 200 de copii din casele de tip familial s-au distrat astăzi într-un parc din Capitală. Petrecerea a fost organizată de către Ministerul Muncii cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei. Autorităţile i-au îndemnat pe moldoveni să le ofere copiilor orfani şansa de a creşte într-o familie.
Galina Curmei îngrijeşte de şapte copii orfani. Este vorba despre trei băieţi şi patru fete. Femeia a decis să fie asistent parental după ce soţul şi fiul său au decedat.
"În sufletul meu, în inima mea, era o pustietate şi m-am gândit că această pustietate eu pot numai cu copii să recuperez", a declarat asistentul parental, Galina Curmei.
Femeia susţine că educaţia copiilor săi este prioritară pentru ea:
"Pentru mine contează ca ei să înveţe bine, dar nu munca prin gospodărie. Mă strădui să mă descurc eu singură".
Copiii afirmă că se simt în siguranţă alături de Galina Curmei:
"Suntem uniţi, asta e principalul pentru o familie"
La eveniment organizat cu ocazia Zilei Familiei au participat 160 de copii, care sunt îngrijiţi de asistenţi parentali. Ei au primit în dar cărţi şi au petrecut într-un parc de distracţii:
"Eu sunt prima dată şi m-am plimbat prima dată cu maşinelele"
Potrivit ministrului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Ruxanda Glavan, prin aceste acţiuni, autorităţile urmăresc integrarea în familii a copiilor fără părinţi.
"Pentru noi este extrem de important un copil crescut într-o familie completă, cu dragoste dăruire şi bună stare. Este un copil fericit care merită să aibă o familie frumoasă", a declarat ministrul.
Conform statisticilor, în Republica Moldova sunt 84 de case de tip familial, iar trei mii de minori se află în orfelinate.
Actualitate