Un cunoscut critic de cinema a prezentat lista filmelor pe care nu mai vrei să le vezi (VIDEO)
Au câştigat premii, au generat încasări şi au atras atenţia presei. Cu toate acestea au dispărut prea repede din atenţia publicului. Este vorba despre producţiile cinematografice despre care s-a vorbit mult înaintea lansării, însă nu au supravieţuit criticilor. Jurnalistul britanic şi criticul de film Tim Robey a realizat propria sa listă în acest sens.
Primul loc în clasament este ocupat de pelicula "Skyfall", care se anunţa a fi cel mai bun film Bond din toate timpurile, însă nu a fost să fie.
În lista peliculelor supraevaluate a fost inclus şi "The Departed", o producţie în regia lui Martin Scorsese care îi are în rolurile principalel pe Matt Damon, Jack Nicholson şi Leonardo Di Caprio. Filmul a câştigat în 2007 patru premii Oscar, printre care şi trofeul pentru cel mai bun film al anului. Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre fanii lui Scorsese au susţinut că acest film nu e nici pe departe cea mai bună producţie a marelui regizor.
Nici "Slumdog Millionaire" nu a scăpat de critici. Chiar dacă a câştigat opt premii Oscar, din cele 10 nominalizări, autorul clasamentului scrie că performanţa actorilor este sub aşteptări.
Iar despre "Million Dollar Baby", regizată de Clint Eastwood, criticul de film scrie că este o producţie cinematografică pe care puţini îşi doresc să o revadă.
Printre peliculele supraevaluate se numără şi "Inception", o producţie aşteptată cu sufletul la gură de către cinefili. Din distribuţia filmului au făcut parte nume celebre de la Hollywood, precum Leonardo di Caprio, Joseph Gordon-Lewitt sau Ellen Page, însă încasările la nivel mondial au dezamăgit.