Un cuplu de moldoveni s-a căsătorit şi a divorţat de trei ori. Principalele motive care duc la divorț
Fiecare a doua familie care se formează în Republica Moldova se destramă. Datele Oficiului Stării Civile arată că, anul trecut, 22 de mii de cupluri și-au unit destinele, în timp ce peste 10.000 s-au despărțit.
Statistica arată că cei mai mulți bărbaţi care divorţează au 32 de ani, iar femeile - 30.
Cifrele arată că numărul divorțurilor și căsătoriilor este în scădere. Astfel, dacă în 2010 au fost înregistrate peste 26 de mii de căsătorii, anul trecut au fost puțin peste 22.000, cu 16 la sută mai puțin.
Și numărul divorţurilor a scăzut. În 2010, peste 11.000 de cupluri au spus nu căsniciei, față de aproximativ 10.600 care au făcut acelaşi lucru anul trecut. Cea mai scurtă căsnicie a durat o singură zi.
"Am avut situaţii ca cuplu să celebreze căsătoria, să fie totul frumos. Iată că a doua zi, se adresează la organul de stare civilă să depună declaraţi a pentru desfacerea căsătoriei", a afirmat directorul adjunct al Oficiului Stării Civile, Diana Tacu.
Un alt cuplu s-a căsătorit şi a divorţat de trei ori. Specialiștii spun că principalele cauze ale destrămării familiilor sunt infidelitatea sau lipsa de comunicare.
"Unul din elementele importante este stabilirea graniţelor de comunicare cu familia extinsă. Uneori rudele sau părinţii pot să intervină în structura şi modalitatea de comunicare în cuplu", a afirmat psihologul Ana Niculaeş.
Avocaţii îndeamnă cuplurile să opteze pentru un contract matrimonial înainte de a trece pragul Stării Civile.
"Dragostea este dragoste dar relaţiile urmează să fie clar împărţite şi atunci când se ajunge la un divorţ este o procedură mult mai simplificată şi fără multe contradicţii", a afirmat avocata Inga Albu.
Oamenii cred că principalele motive care duc la divorț sunt banii și infidelitatea.
"Din cauza banilor. Apar probleme, dacă nu sunt bani. Fără bani ce poţi face".
"Factorul financiar cred că. Mie îmi pare că foarte multă lume nu se poate împăca din cauza lipsei banilor sau din cauza la prea mulţi bani".
"Infidelitatea asta e principalul. Cred că aş divorţa dacă soţia m-ar înşela".
Datele Biroului Național de Statistică arată că, de regulă,bărbații decid să treacă pragul Stării Civile la vârsta de 30 de ani, iar femeile - la 27. Durata medie a unei căsnicii este de 11 ani.