Un cuplu, executat în fața casei de vecinul supărat că zăpada curățată de cei doi ajunge pe aleea lui
Trei persoane au murit, după o ceartă în fața caselor lor pornită de la o lopată de zăpadă. Un cuplu a fost ucis de un vecin care apoi și-a luat viața, scrie CNN, citat de libertatea.ro.
După cea mai puternică ninsoare din acest an, în Plains, Pennsylvania, în periferia Wilkes-Barre, luni, de dimineață, poliția a fost chemată la locul unei duble crime. În timp ce ofițerii constatau decesul unui bărbat și al soției sale, s-a auzit o împușcătură în casa de alături.
Luni, în jurul orei 9 dimineața, criminalul, Jeffrey Spaide, s-a certat cu James și Lisa Goy, care locuiau de-a lungul străzii, în timp ce scoteau zăpadă de pe aleea lor, a declarat un comunicat al Procuraturii comitatului Luzerne. Soții Goy împingeau zăpada din locurile de parcare de peste drum spre proprietatea lui Spaide, se arată în comunicat. Spaide le-a cerut să se oprească și cearta a degenerat rapid.
La un moment dat, Spaide a intrat în casa lui, a luat un pistol și s-a întors afară, trăgând mai multe focuri spre cei doi vecini. Apoi s-a întors în casă, a scos o pușcă și a tras spre soții Goy, care erau răniți de gloanțele pistolului, „executându-i”, a spus Dale Binker, șeful poliției din oraș. Binker a declarat pentru CNN că nu aceasta a fost prima ceartă între Spaide și familia Goy legată de zăpadă în acest an. În urmă cu două luni, o altă furtună de zăpadă a dus și la o altercație între ei, dar polițiștii nu au fost înștiințați despre această dispută. Spaide nu era cunoscut poliției pentru nicio altă problemă.