Un cuplu împotmolit într-o mlaştină CU CROCODILI au recurs la un gest extrem de disperat
foto: publika.md
Un cuplu a fost salvat dintr-o mlaștină în nordul Australiei după ce a scris "Ajutor" în noroi pentru a atrage atenția.
Shantelle Johnson și partenerul ei, Colen Nulgit, erau la pescuit în Parcul Național Keep River când mașina lor a rămas împotmolită și nu au mai putut înainta. Cuplul și cățelul lor, Ace, au petreacă noaptea de duminică în mașină, dar exista riscul ca apa care creștea să aducă crocodili.
La 26 de ore după dispariție, cei doi au fost salvați de o echipă de căutare care a văzut mesajul pe care aceștia l-au scris în noroi. „Am fost blocați în mlaștină si eram foarte aproape de apa sărată”, a declarat Nulgit pentru ABC Australia. „Mai devreme în acea zi am văzut două, trei urme de crocodil care aveau aproximativ cinci, șase metri lungime.
Am încercat să săpăm și să punem lucruri sub roțile mașinii pentru a ieși de acolo, dar nu am reușit”, a povestit și partenera lui. Prima noapte au petrecut-o în mașină, iar a doua zi au scris mesajul în noroi și au făcut un foc în apropiere. Din fericire, cei doi le-a spus familiilor lor unde mergeau și imediat după ce nu au mai putut fi contactați, apropiații lor au anunțat autoritățile care au pornit o acțiune de căutare.
Datorită scrisului din noroi și a focului pe care l-au aprins au fost reperați de un avion care trecea prin zonă și apoi o echipă de căutare a ajuns la ei.