Un depozit din portul Odesa a fost avariat de resturile unei drone ruseşti
Un depozit din portul Odesa de la Marea Neagră a fost avariat de resturile unei drone doborâte de Ucraina. Potrivit oficialilor ucraineni, în cursul nopţii 14 drone de atac şi o rachetă de croazieră lansate de Rusia spre sudul şi estul ţării au fost doborâte, scrie News.ro.
Apărarea antiaeriană a doborât nouă drone Shahed, de fabricaţie iraniană, deasupra regiunii sudice Odesa, unde se află principalele porturi ucrainene de la Marea Neagră, şi nu s-a raportat niciun rănit, a scris guvernatorul Oleh Kiper pe canalul său de Telegram.
Regiunile Herson, din sud, Doneţk, în est, şi Sumî, în nord-est, au fost, de asemenea, vizate de atacuri, a anunţat Ministerul ucrainean de Interne.
Toate cele 14 drone, inclusiv 13 Shahed, şi o rachetă de croazieră au fost doborâte, au anunţat forţele aeriene ucrainene, care au lăudat sistemele de apărare aeriană furnizate de Occident.
"Armele occidentale şi-au dovedit şi continuă să îşi dovedească eficienţa pe câmpul de luptă", a scris Mîkola Oleşciuk, comandantul forţelor aeriene, într-o postare pe Telegram.
Nu a existat niciun comentariu din partea Moscovei, care neagă că ar fi vizat infrastructura civilă.
Vă amintim că în ultimul timp Rusia şi-a intensificat atacurile asupra infrastructurii portuare şi a infrastructurii cerealiere de când a renunţat în luna iulie la un acord mediat de ONU care permitea Kievului să îşi transporte cerealele pe Marea Neagră.
Ucraina, un important producător de cereale, a încercat să stabilească un nou coridor de transport maritim, în ciuda unei blocade ruseşti de facto, pentru a-şi relansa exporturile prin Marea Neagră, în mod tradiţional principala sa rută către pieţele globale.
Kievul se teme, pe de altă parte, că Rusia îşi va intensifica atacurile asupra reţelei sale de energie electrică pentru a paraliza infrastructura în momentul în care începe să se instaleze iarna.
Biroul preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat că bombardamente ruseşti au lovit duminică seara o centrală termică din regiunea Doneţk. Ministerul de Interne a declarat că a avut loc un incendiu de proporţii.
DTEK, cea mai mare companie energetică privată din Ucraina, a raportat că una dintre centralele sale termice a fost bombardată de Rusia, dar nu a oferit alte detalii.