Un desen animat, realizat în 1988, a prezis viitorul. Ce se va întâmpla în 2020
Filmul animat Akira a prezis, încă din 1988, că Jocurile Olimpice din 2020 se vor desfăşura la Tokyo. Acest lucru a fost prezis de graficianul, scenaristul şi realizatorul filmului Katsuhiro Otomo, scrie gandul.info.
Anunţul că Tokyo va fi gazda Jocurilor Olimpice din vara lui 2020 a fost făcut în acest weekend, iar alegerea capitalei le-a adus aminte asiaticilor de filmul „Akira”. Filmul prezintă o versiune distopică a oraşului Tokyo în anul 2019, la 31 de ani după al treilea război mondial.
În peliculă, japonezii fac pregătiri pentru Jocurile Olimpice din 2020, iar Neo-Tokyo(care înlocuieşte actualul Tokyo) sfârşeşte complet distrus de puterile telepatice ale lui Akira.
Dacă anul Olimpiadei putea fi uşor calculat, rămâne totuşi o enigmă de unde a ştiut Otomo că Jocurile Olimpice vor fi organizate de niponi. Capodopera animată a lui Katsuhiro Otomo a devenit un film popular şi este considerat un reper important în animaţia japoneză.