Un diamant regal va fi vândut pentru prima dată în istorie la o licitație
Diamantul Farnese Blue, de 6,16 carate, care în ultimii 300 de ani, a trecut prin mâinile regilor din patru dinastii europene va fi vândut la licitație de Casa Sotheby. Este prima dată în istorie când un diamant regal se vinde la o licitație, scrie libertatea.ro.
Aceasta ar fi trecut prin șapte generații și, pe măsură ce descendenții reginei s-au căsătorit cu alte familii europene, a călptorit pe continent, ajungând din Spania în Franța, Italia și Austria.
La un moment dat a fost montat pe un ac de cravată care i-a aparținut lui Charles al II-lea, duce de Lucca, și pe o diademă care i-a aparținut lui Marie Antoinette. Și totuși, pentru o mare parte a istoriei, diamantul a fost cunoscut numai membrilor familiei și bijutierilor care se ocupau de bijuteriile regale.
Luna viitoare, o familie descendentă din regina Elisabeta a Spaniei va vinde piatra la licitația Sotheby’s Magnificent Jewels and Jewels Jewels din Geneva. Farnese Blue este estimat să se vândă cu o sumă în jur de 5 milioane de franci elvețieni.
“Familiile regale și nobilii au avut în mod tradițional acces la cele mai bune pietre prețioase disponibile, astfel încât pietrele care împodobesc bijuteriile acestora sunt adesea de cea mai înaltă calitate, mărime și raritate”, a spus un reprezentant al casei de licitații. “Sunt fragmente ale istoriei și există în prezent un mare entuziasm pentru bijuteriile de acest tip”.
Diamantul regal este însă departe de cele mia mari sau cele mai scumpe vândute vreodată la o licitație. Cel mai scump diamant din lume acesta este considerat The Pink Star, care a fost vândut pentru suma de 71,2 milioane de dolari.
- Femeia cu beretă a lui Picasso s-a întors la Londra. Cu cât a fost evaluată frumoasa pictură
- Un meteorit găsit a fost vândut pe bucăți. Cât costă o felie din rocă
- Bijuterii pe patru roţi, găsite într-un garaj care urma să fie demolat. Mașinile, extrem de rare, vândute la licitaţie pentru o sumă exorbitantă