Un egal cât o victorie. Moldova a remizat cu Rusia, scor 1:1 (VIDEO)
Moldova a produs surpriza serii în Europa, după ce a remizat cu Rusia, scor 1-1, într-un meci jucat la Moscova. Ruşii au deschis scorul din penalty, iar căpitanul naţionalei Moldovei, Alexandru Epureanu a egalat cu un gol senzaţional, înscris cu capul.
Alexandru Curteian a început partida de la Moscova, cu Rusia, cu aceiaşi fotbalişti care au fost titulari şi cu Austria, jucând la fel cu cinci fundaşi, trei mijlocaşi şi doi atacanţi. Faţă de meciul de la Chişinău, echipa noastră şi-a creat însă mult mai multe ocazii de a marca şi a jucat mai bine.
După ocazia lui Alan Dzagoev, din minutul opt, au urmat două faze periculoase ale fotbaliştilor moldoveni. Întâi şi-a încercat norocul Igor Armaş, cu un şut de la 30 de metri, după care Alexandru Gaţcan a ajuns unu la unu cu portarul Akinfeev, însă şutul său puternic s-a dus pe lângă poartă. După pauză Dedov a şutat şi el de la distanţă, dar portarul ruşilor a fost la post. Gazdele au ratat o mare ocazie în minutul 54, atunci când Gluşakov a trimis incredibil peste poartă din zece metri.
Scorul a fost deschis abia în a doua jumătate a reprizei secunde. În minutul 72, Golovatenco l-a faultat pe Dziuba în careu, iar arbitrul a dictat penalty. Acelaşi Dziuba a executat lovitura de pedeapsă şi l-a învins cu emoţii pe Cebanu. Rusia s-a aflat în avantaj doar un minut.
Căpitanul Alexandru Epureanu a înscris un gol de toată frumuseţea, marcând cu capul după un corner executat de Alexandru Dedov. Ruşii au încercat să dea lovitura în ultimele minute, însă au ratat mai multe ocazii de a obţine toate cele trei puncte în partida de pe "Otkrîtie Arena", astfel că rezultatul final a fost 1-1.
Moldova a obţinut primul punct în actuala campanie preliminară, după ce în prima etapă a pierdut la Chişinău cu Austria, 1-2.
Următorul meci pentru Moldova va fi împotriva naţionalei din Lichtenstein, care va avea loc pe 15 noiembrie, la Chişinău.