Un elev în vârstă de 11 ani din SUA a fost ARESTAT. Care e MOTIVUL şi ce riscă
„Totul a fost o farsă”. Polițiștii din Florida, SUA au arestat un copil de 11 ani pentru că a mințit că are loc un atac armat la școala lui, ca să plece mai devreme acasă, notează Digi24.ro.
Potrivit autorităților, incidentul a avut loc la începutul lunii decembrie, după ce un elev ar fi folosit telefonul unui coleg, lăsat nesupravegheat. Cu puțin timp înainte, băiatul i-ar fi spus acestuia că vrea să plece acasă mai devreme.
„Totul a fost o farsă”, se arată în comunicatul poliției.
În înregistrarea audio publicată de poliție, băiatul poate fi auzit spunând: „Ajutor, există un atacator care merge pe hol”.
Polițiștii au intervenit, iar școala a fost evacuată, însă în urma verificărilor au descoperit că nu exista nicio amenințare în școală.
„Acest elev a băgat frica în colegii, personalul și părinții săi. Pentru ce? O farsă? Pentru că ai vrut să te întorci acasă?”, a declarat un oficial.
El a mai adăugat că legea din Florida le cere persoanelor care fac astfel de farse să plătească despăgubiri pentru costul intervenției, care în acest caz „va echivala cu sute și sute de ore de muncă”.
„Acest tânăr va trebui să tundă o mulțime de peluze pentru a plăti această factură”, a mai adăugat el.