Un elicopter care aparține unei companii din Moldova, capturat de talibani în Afganistan (FOTO/VIDEO)
(23:48) Pe parcursul nopții, 2 experți din cadrul Autorității aeronautice au fost delegați să monitorizeze situația și să ofere informații în timp real conducerii Guvernului.
(23:44) Elicopterul doborât în Afganistan aparţine companiei Valan International Cargo Charter.
(23:15) Premierul interimar, Gheorghe Brega, a convocat mâine dimineața, la ora 7:30, o ședință la Guvern, în legătură cu incidentul din Afganistan, în care a fost implicat un elicopter ce aparține unei companii din Republica Moldova.
La ședință au fost invitați Vicepremierul în exercițiu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, miniștrii în exercițiu al Afacerilor Interne, Oleg Balan și al Apărării, Anatol Șalaru, Directorul SIS, Mihai Balan și un reprezentant al Autorității Aeronautice Civile.
După ședință vor fi făcute declarații de presă.
(23:00) Un oarecare Jihadmal Sabiq a publicat pe Twitter imagini, care potrivit lui, sunt de la faţa locului prăbuşirii elicopterului. El spune că trei oameni au fost uciși, un american şi doi afgani, iar 15 oameni au fost luați ostatici, doi americani şi 13 afgani.
(22:21) Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a dat instrucțiuni Misiunii Permanente a Republicii Moldova pe lângă ONU să obțină, în regim de urgență, de la Misiunea ONU de menținere a păcii în Afganistan, informații oficiale cu privire la cei trei cetățeni moldoveni, membri ai echipajului elicopterului capturat în această țară
Despre acțiunile întreprinse opinia publică va fi informată ulterior.
(21:21) Ramatullah Turkistani, un membru al consiliului local din provincia Faryab, a declarat că trei persoane au fost ucise, iar 16 au fost luate ostatici.
(21:00) Un elicopter care aparține unei companii din Moldova care se afla în Afganistan, pentru a participa la misiuni umanitare, a fost doborât forţat de talibani.
Informaţiile preliminare arată că membrii echipajului, 18 la număr, printre care trei moldoveni, au fost luaţi prizonieri.
Informaţia a fost confirmată de ministrul în exerciţiu de Interne, Oleg Balan.
Totodată, site-ul news.yahoo.com a scris că incidentul a avut loc în provincia Kurduz, care se află sub controlul talibanilor şi că sunt morți.
Acesta a fost capturat după o aterizare forțată. Echipajul elicopterului era format din trei piloți, toţi cetățeni moldoveni.
Potrivit surselor, trei persoane au murit, printre care un concetăţean de-al nostru.
Social
- Un elicopter de model Mi-8, care avea 16 oameni la bord, a căzut în Marea Ohotsk
- Provocare la frontiera ruso-georgiană. Un elicopter rus a violat spaţiul aerian al Georgiei
- PREMIERĂ! Un elicopter SMURD din România a preluat un pacient din Republica Moldova
- ACCIDENT AVIATIC în România. Pilotul a murit
- Catastrofă aeriană! Un avion militar american s-a prăbuşit în Afganistan
- TRAGEDIE AERIANĂ. Şase oameni au murit, după ce un elicopter s-a prăbuşit