Un escroc imobiliar din Chişinău va sta după gratii. A vândut apartamente inexistente în sumă de 16 milioane de lei
Embed:
Administratorul unei companii de construcţii din capitală riscă ani grei de închisoare. El este acuzat de escrocherie şi delapidarea averii străine în sumă de aproximativ 16 milioane de lei. Prin acţiunile sale, acesta ar fi prejudiciat 32 de persoane.
Anchetatorii au stabilit că inculpatul a înstrăinat imobile, cumpărate anterior de alte persoane.
De asemenea, în cadrul urmăririi penale s-a constatat că învinuitul ar fi vândut apartamente pe o adresă inexistentă, precum şi într-un bloc care nu se află în gestiunea sa.
În momentul de faţă, bărbatul, în vârstă de 56 de ani, se află în arest, iar cauza penală a fost transmisă spre examinare Judecătoriei Centru.
administrator, anchetatori, ani grei de închisoare, companii de construcţii, escrocherie, imobiletoate TAG-urile
Social
Social
- A furat bani şi bunuri în valoare de peste 137 000 de lei. Inculpatul va sta ani grei după gratii
- Conducerea filialei BEM din Râşcani va ajunge pe banca acuzaţilor. Învinuiţii au prejudiciat instituţia cu milioane de lei
- Directorul companiei care repara clădirea Teatrului Naţional de Operă şi Balet a fost condamnat la închisoare