Un europarlamentar spune că Moldova nu poate fi parte a UE dacă nu respectă drepturile gay-lor
Republica Moldova nu poate adera la Uniunea Europeană dacă nu respectă drepturile minoriăţilor sexuale. Declaraţia aparţine parlamentarului european, Marije Cornelissen. Ea spune că va depune o sesizare, în acest sens, la Parlamentul European. Politicienii moldoveni însă afirmă că respectă drepturile tuturor minorităţilor indiferent de religie sau de orientarea sexuală.
"Aceşti oameni sunt o comoară pentru Republica Moldova, de care trebuie să fiţi mândri. Moldova poate adera la Uniunea Europeană numai dacă demonstrează că este un partener de încredere. Interzicerea manifestaţiilor arată că Moldova nu este pregătită pentru aceasta" susține Marije Cornelissen, parlamentar european.
Reprezentanţii Centrului Informaţional GenderDoc-M spun că politicienii moldoveni trebuie să-şi schimbe atitudinea faţă de minorităţile sexuale pentru că şi acestea fac parte din electorat.
Joi, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, majoritatea delegaţilor ţărilor memebre au votat împotriva adoptării unei rezoluţiei care prevedea acordarea dreptului la căsătorie şi la înfierea copiilor de către homosexuali. Şi cei doi delegaţi ai Moldovei, deputaţii Stela Jantuan şi Valeriu Ghileţchi au fost împotrivă.