Un executor judecătoresc, implicat în aşa-numita "spălătorie rusească", condamnat la 5 ani de puşcărie
Un executor judecătoresc, implicat în aşa-numita "spălătorie rusească" a fost condamnat la cinci ani de închisoare, după ce anterior a fost achitat. Curtea de Apel Chişinău a admis demersul procurorilor care au contestat decizia primei instanţe.
Procurorii au demonstrat că, în anii 2011-2014, în timp ce activa în circumscripţia camerei teritoriale a executorilor judecătoreşti Centru, inculpata a demarat peste 40 de proceduri de executare silită, fără a avea acest drept. De asemenea, procurorii au mai stabilit că, în aceeaşi perioadă, a dispus încasarea a peste 200 de miliarde de lei din conturile unor bănci din Federaţia Rusă în favoarea anumitor creditori pe peste hotare. Totul prin intermediul filialei Centru a Moldinconbank din Capitală, instituţie a cărei principalul acţionar este raiderul numărul unu în CSI, Veaceslav Platon.
Decizia de condamnare poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie.