Un exemplu pentru alte doamne! Femeia care se află în fruntea Primăriei din satul Calfa de două decenii
Practica bate gramatica. 30 de primăriţe din ţară, aflate la primul mandat, au decis să-şi îmbunătăţească abilităţile de gestionare a localităţilor pe care le conduc. Pentru asta, doamnele au mers la colega lor din satul Calfa, raionul Anenii Noi, care se află în fruntea primăriei mai bine de 20 de ani. Ludmila Ceaglâc i-a învăţat pe aleşii începători cum să comunice eficient cu localnicii, cum să atragă investiţii, dar şi cum e să fii femeie în politică.
Primăriţele, aflate la primul şi al doilea mandat, au învăţat cum să realizeze proiecte privind dezvoltarea infrastructurii satelor, dar şi cum să nu piardă încrederea localnicilor.
"Nu i-a fost frică să suflece mânecele şi să se implice în lucru, în construcţie. Un primar acum este şi un constructor, şi un administrator bun, şi un manager, dar şi un poliţist", a declarat primarul satului Cneazevca, raionul Leova, Larisa Tomşa.
"Doamnele sunt mai perseverente, mai cu ambiţii. Unde doamnele îşi pun o idee, o iniţiativă se pornesc lucrurile, se porneşte carul cu greutăţi mari, iar perseverenţa ei ne motivează să mergem înainte", a explicat secretara Primăriei din satul Scoreni, Străşeni, Nadejda Bobeică.
"Aceasta nu este o profesie, ci este o vocaţie, doar prin dăruire de sine şi doar prin atitudine perseverentă poţi obţine lucrurile pe care le-aţi văzut dumneavoastră în comună", a precizat primarul comunei Calfa, raionul Anenii Noi, Ludmila Ceaglâc.
La eveniment a participat şi președinta Organizației de Femei a Partidului Democrat, Valentina Buliga: "Femeile care deţin funcţii de primar au reuşit să schimbe localităţile. Schimbul de experienţă, bunele practici ne dă curaj că noi suntem pe drumul cel drept, că noi vom reuşi, alături de bărbaţi, să modernizăm Republica Moldova"
În cadrul evenimentului, comuna Calfa s-a înfrăţit cu satul Vâlcele din judeţul Călăraşi, România. Scopul proiectului este de a apropia Republica Moldova de UE, dar şi de a dezvolta localităţile.