Un expert militar rus, condamnat la închisoare. Acesta ar fi oferit informaţii despre modul în care agenţii FSB erau instruiţi
Tribunalul din Sankt Petersburg l-a condamnat pe expertul militar Vladimir Neielov la şapte ani închisoare pentru trădare, deoarece acesta a oferit informaţii despre modul în care agenţii operativi ai Serviciului Federal de Securitate al Federaţiei Ruse (FSB) erau instruiţi, unei companii de consultanţă din Germania.
"Instanţa a constatat că Neielov, pentru bani, a oferit unei companii de consultanţă din Germania, informaţii despre procesul de instruire şi pregătirea a agenţilor operativi ai Serviciului Federal de Securitate al Federaţiei Ruse", a declarat ieri, într-un comunicat de presă, tribunalul din Sankt Petersburg, după un proces care a avut loc în spatele uşilor închise, precizează TASS .
Instanţa a precizat că expertul militar a fost găsit vinovat în baza articolului 275 din Codul penal al Federaţiei Ruse (înaltă trădare). Vladimir Neielov şi-a recunoscut parţial vinovăţia afirmând în fata judecătorilor că nu crede că informaţiile pe care le-a oferit erau cu caracter secret. Neielov a lucrat pentru Center for Strategic Forecasting din Moscova şi s-a specializat în firme şi companii private de securitate din Rusia, unele dintre acestea desfăşurând activităţi de mercenariat în străinătate, în cooperare cu forţele de securitate ruseşti.
El este, de asemenea, autorul sau coautorul mai multor cărţi despre activităţile companiilor private de securitate ruseşti în diferite conflicte din fostul spaţiu sovietic şi din Afganistan.
Neielov a fost adesea citat în mass-media rusă, vorbind despre compania militară privată Wagner Group (PMC), care este controlat de oligarhul rus Evgheni Prigojiin. Wagner Group a trimis mercenari în Ucraina, Siria, Libia şi în multe alte ţări din Africa.
Hybrid Warfare Analytical Group (HWAG) se întreabă, într-o postare pe pagina de Facebook, dacă nu cumva condamnarea lui Neielov la şapte ani închisoare, la doi ani după ce a fost arestat, are legătură cu cele mai recente informaţii apărute în presă, şi anume că o unitate specială a serviciilor militare de informaţii ale Rusiei ar fi oferit în secret recompense unor militanţi având legături cu talibanii pentru a ucide membri ai forţelor coaliţiei din Afganistan, inclusiv soldaţi americani, scrie adevarul.ro