Un Facebook pentru lumea islamică: Salamworld
Pe internet ar urma să apară cât de curând o reţea socială pentru musulmani. Autorii proiectului, finanţat de oameni de afaceri din Rusia şi Kazahstan, promit să creeze un portal care va corespunde 100% normelor islamice, scrie Jurnalul.ro.
La Istanbul, Cairo şi Moscova se fac pregătiri intense pentru lansarea site-ului internet Salamworld, care, după cum speră autorii acestuia, va deveni o reţea socială majoră a lumii islamice.
De altfel, autorii proiectului sunt animaţi de obiective ambiţioase: în primii trei ani, site-ul ar urma să atragă între 30 şi 50 milioane de utilizatori. Ei promit că site-ul lor "va filtra conţinutul reţelei sociale, astfel încât să fie respectate valorile de familie, împărtăşite de musulmanii din întreaga lume”.
Succesul acestei noi reţele sociale se bazează pe faptul că 54% din toată populaţia islamică din lume sunt persoane tinere sub 25 de ani.
Deşi sediul central al companiei Salamworld se află la Istanbul, conduce acest proiect preşedintele aripii publice a Uniunii muftiilor din Rusia, Abdul-Vahed Niyazov, iar o parte semnificativă a capitalului în dezvoltarea proiectului a fost oferită de oameni de afaceri din Rusia şi Kazahstan. Volumul total al investiţiei s-ar putea cifra la cel puţin 50 milioane de dolari în următorii trei ani.
În prezent, la Salamworld lucrează angajaţi din 12 ţări, proiectul urmând să fie lansat simultan în nouă limbi: engleză, arabă, rusă, turcă, persană, franceză, indoneziană, malaieză şi urdu.
Salamworld nu este singurul proiect cu accentul pus pe auditoriul musulman pe internet. În februarie 2011, după mai mult de şase ani de activitate, s-a închis Muxlim.com, prima reţea socială islamică. Conform situaţiei financiare, compania a pierdut mai mult de 800.000 de euro numai în 2010, în ciuda investiţiilor de milioane de euro. În mod similar, la sfârşitul anului 2011, şi-a tras obloanele şi IMHalal.com, un site creat de un iranian cu domiciliul în Norvegia, din cauza lipsei de investitori.
TECH