Un fan al formaţiei Texas Rangers a murit după ce a încercat să prindă o minge
Incident şocant într-un un meci din Liga Superioară de Baseball din America! Un suporter al echipei Texas Rangers, a căzut în cap de la o înălţime de şase metri în încercarea de a prinde o minge ce ajunsese în tribună şi a decedat pe loc.
Tragedie în Liga superioară de Baseball din America, la meciul dintre Texas Rangers şi Oakland Athletics. Un fan a încercat să prindă o minge care a ajuns în tribună, dar s-a aplecat prea mult peste balustradă şi a căzut în cap, de la o înălţime de şase metri. Omul a decedat pe loc.
Nu este primul incident de acest fel care se întâmplă pe arena Rangers Ballpark. Anul trecut, tot în iulie, un alt spectator a căzut de la o înălţime mai mare, zece metri, şi a suferit o fractură de craniu şi şi-a luxat glezna.