Un fan chinez, îmbrăcat în tricoul lui AC Milan, a rămas în pielea goală la antrenamentul lui Inter
Supercupa Italiei din acest an s-a mutat în China, unde se va juca meciul dintre Inter şi Milan. Suporterii chinezi ai celor două echipe s-au implicat şi ei în pregăriti, şi au adus atmosfera din celebrele peluze de pe San Siro pe Stadionul Naţional din Beijing. În urma unui conflict la antrenamentul celor de la Inter, un fan îmbrăcat în tricoul marei rivale a rămas în pielea goală, fapt pentru care a fost dat afară din tribune.
La şedinţa de pregătire a echipei Inter au asistat sute de fani chinezi, îmbrăcaţi în tricouri nerazzurilor. Conflictul din tribune a început din cauza unui suporter venit la stadion îmbrăcat în tricoul rivalei AC Milan. Acesta a fost agresat de zeci de fani din sectorul în care stătea aşezat. Bărbatul a fost dezbrăcat forţat şi lovit, ca până la urmă să fie dat afară de pe stadion. Iar tricoul său a fost distrus de fanii furioşi ai lui Inter.
Meciul din Supercupa Italiei 2011, dintre Milan şi Inter, se va juca pe Stadionul Naţional din Beijing pe 6 august. Este pentru a cincea oară în istoria competiţiei, când meciul se dispută în afara ţării. Duelul dintre campioana şi deţinătoarea cupei Italiei s-a mai ţinut peste hotare în 1993 şi 2003 în SUA, în 2002 în Libia şi în 2009, ca şi în acest an, în China.